Exproprierea totală a unui imobil. Limitele dreptului de apreciere al instanței de judecată

Dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică reglementează posibilitatea exproprierii în totalitate a unui imobil, chiar și în situația în care expropriatorul solicită exproprierea numai a unei părți din acesta.

În acest context, se ridică problema stabilirii limitelor dreptului de apreciere al instanței de judecată atunci când proprietarul solicită exproprierea integrală a imobilului, invocând imposibilitatea utilizării corespunzătoare a suprafeței rămase neexpropriate.

Criteriile de apreciere a necesității exproprierii totale

Potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, instanța este chemată să analizeze, în raport cu situația concretă a imobilului, dacă exproprierea parțială este posibilă sau dacă se impune exproprierea în totalitate.

Această apreciere trebuie să țină seama nu doar de suprafața de teren rămasă în proprietatea persoanei expropriate, ci și de posibilitățile reale de utilizare și exploatare economică a acesteia.

Astfel, pierderea utilității economice a terenului, imposibilitatea valorificării acestuia potrivit destinației avute în vedere de proprietar sau diminuarea substanțială a valorii sale pot constitui elemente relevante în analiza cererii de expropriere totală.

Totuși, simpla reducere a valorii imobilului nu conduce automat la admiterea unei asemenea cereri. Instanța trebuie să stabilească, pe baza probelor administrate, dacă partea rămasă neexpropriată mai poate fi utilizată în mod efectiv și rezonabil.

Exproprierea totală în practica judiciară

O situație relevantă pentru această problemă juridică este cea a unui teren achiziționat în vederea edificării unei pensiuni turistice.

În urma exproprierii parțiale, din suprafața inițială a imobilului a rămas neexpropriat un teren de 642 mp, o parte a acestuia urmând să fie afectată de zona de siguranță aferentă obiectivului de utilitate publică ce urma să fie construit.

În aceste condiții, s-a apreciat că suprafața rămasă nu mai putea fi utilizată pentru realizarea investiției avute inițial în vedere de proprietar, fiind afectată în mod semnificativ posibilitatea exploatării economice a terenului.

Prin urmare, în soluția judiciară descrisă, s-a considerat că exproprierea parțială ar fi lipsit partea rămasă din imobil de utilitatea sa economică, justificând astfel exproprierea totală.

Concluzii

Aplicarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 presupune o analiză concretă a consecințelor exproprierii parțiale asupra dreptului de proprietate și asupra posibilităților efective de utilizare a imobilului.

Marja de apreciere a instanței nu este una nelimitată, fiind condiționată de circumstanțele cauzei și de probele administrate.

Exproprierea totală poate fi justificată atunci când partea rămasă neexpropriată nu mai prezintă o utilitate reală pentru proprietar, iar menținerea acesteia în patrimoniul său ar conduce la o afectare semnificativă a posibilităților de folosință și exploatare economică.

În consecință, analiza instanței trebuie să urmărească nu doar posibilitatea materială a păstrării unei părți din imobil, ci și posibilitatea utilizării sale efective, în condiții rezonabile, după realizarea lucrării de utilitate publică.